luni, 4 decembrie 2017

Povesti cu ingeri

Am descoperit foarte curand cu ajutorul bunei noastre prietene M, o carte foarte frumoasa de povesti pe care doresc sa o recomad tuturor celor care cauta hrana pentru sufletul copilului dar si al parintelui : Povesti cu ingeri, aparuta anul trecut la editura Teopiticot, Timisoara. Scriitoarea Claudia Cojocaru ne supune atentiei un citat profund la inceputul cartii, ca un fel de prefata la povestile care urmeaza “ Unii oameni traiesc ca ingerii in mijlocul lumii. Si tu poti trai asemenea lor!”.  Cele 6 povesti ilustrate cu multa expresivitate, culoare si in deplina concordanta cu textele de catre Catalin Nedelcu se adreseaza copiilor peste 5 ani, chiar poate si mai devreme intrucat au un continut usor de urmarit atat prin lexic cat si prin firul naratiunii.




Am sa incerc o scurta prezentare a unor povesti care ne-au impresionat mai mult prin mesajul pe care il transmit. Povestea Micul Print, asa cum o arata si titlul este povestea unui foarte tanar print care nu putea sa iubeasca si deci nici sa invete vanatoarea, pasiunea care vroia cu orice pret sa i-o insufle tatal sau regele. Acesta din urma se lasa treptat orbit de acesta ocupatie vazand in ea un mijloc de a fi respectat de toti oamenii prin renumele care credea el ca il dobandea cu trofeele sale. Pe acesta nu-l interesa ca animalele se imputinau ci pentru a-si mari domeniul de vanatoare poruncise chiar ca terenuri si paduri sa fie confiscate de la cei mai sarmani care le foloseau ca mijloc de trai. Altfel spus, regele ii simbolizeaza pe cei care caut si cred ca bogatiile acestei lumi ii vor face iubiti, adulati si faimosi. Revenind la poveste, fiul sau printul iubea animalele si atunci cand era fortat sa mearga la vanatoare “strica” partida de vanatoare astfel ca animalul sa poata fugi. Inantea unei partide de vanatoare insa vom vedea cum fiul regelui, care dadea in ascuns hrana animalelor din padure va disparea si regele disperat va cere ajutorul lui Dumnezeu pentru a-l gasi. Raspunsul va veni sub forma unu inger care ii da un mesaj clar regelui ce il va face pe acesta sa interzica vanatoarea si sa colinde padurile avand astfel ocazia de a cunoaste animalele si viata lor mai indeaproape. Concluzia finala la care ajunge regele ce se caieste pentru comportamentul sau  este ca : “Orice vietate creata de Dumnezeu are rostul lui pe Pamant” si apoi dupa ce se va indrepta isi va regasi si fiul pierdut.




In povestea Ingerii din vis aflam despre cum puterea iubirii parintesti poate razbate dincolo de moarte ajutandu-si copilul ramas singur in fata unor alegeri grele ale vietii. Povestea unei fete orfane, sarmane dar cu mare smerenie si credinta in Dumnezeu ce traia singura intr-o casuta saracacioasa dar curata si a carei unica avere era o vacuta ne aduce in fata peripetiile pe care acesta le-a avut pana cand si-a gasit alesul. Multi o curtau auzind despre calitatile ei: harnica, cuminte si foarte frumoasa insa fata cand primea o cerere in casatorie le cerea sa aiba rabdare pana dimineata intrucat un inger de lumina o vizita in fiecare noapte dupa ce fata se ruga si cerea ajutorul cu privire la raspunsul pe care trebuia sa il dea. Ingerul avea fie chipul tatalui sau, fie chipul mamei sale si o invatau pe fata ce sa spuna. Amandoi ingerii aveau sa se arate fetei cand acesta intalni la iesirea ei e la biserica un tanar deosebit ce putea sa l accepte ca sot.




Am sa trec peste mai repede peste mesajul care il transmite povestea intitulata Norisor, ce are in centrul ei sau chiar minunata lume a norilor si anume ca “ Toti ne-am nascut cu un rost pe lumea asta. Orice forme si orice culoare am avea, oricat de mari sau de mici am fi, rolul nostru este foarte important. Trebuie doar sa-l descoperim cu ajutorul sufletului”.




 Un inteles aparte il are si povestea Celor doua surori de unde aflam ca harnicia, milostenia sunt virtuti care sunt rasplatite de Dumnezeu asa dupa cum si “o inima mare, compasiune…darnicie si multa iubire “ sunt calitati necesare celor care vor sa conduca alti oameni calitati la fel de importante ca studiile, lucruri care le descoperim in povestea Cei trei frati.
Am lasat la final o poveste aparte, in care David un baiat ce isi petrecea vacanta la bunici incearca sa gaseasca raspunsul la doua intrebari care il macina si pentrua caror clarificare  intreaba mai multi oameni. Raspunsurile date de diferiti oameni nu par sa il multumeasca pe copil care tot nu e sigur “ Unde este raiul si unde este Dumnezeu” pana cand va intalni in drumul sau un tanar drumet care cauta de lucru si gazduire. Copilul isi ofera ajutorul si tanarul ii da raspunsurile asteptate si pe intelesul sau “ Raiul este chiar aici unde traiam si ii dam viata noi insine, daca stim sa ne bucuram de ceea ce avem, impreuna cu cei dragi, daca apreciem ce ne-a dat Dumnezeu, in loc sa ne uitam la ceea ce ne lipseste sau la ceea ce are altul…” si “ Dumnezeu este chiar in noi. In noi si in tot ceea ce ne inconjoara: pasari, copaci, animale, plante. Cand Ne-a creat, Dumnezeu a lasat o particica din El in fiecare din noi…”Curand copilul va descoperi ca tanarul cu care isi impartise pachetelul cu merinde si care disparuse miraculos dupa ce ii daduse raspunsurile nu era altcineva decat un inger lucru care il constientizaza vazand un vitraliu la biserica care semana leit cu cel care il insotise o vreme pe drum.





Recomand cu multa caldura aceasta carte plina de povesti-pilde cu morala crestina care sigur va va incanta si va va aduce multa multumire sufleteasca.

Mult spor la citit!
A, 8 ani si C, 5 ani


sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Carti despre curaj

Cate ceva despre Curaj

Adesea m-am intrebat cum pot sa le inspir mai mult curaj copiilor mei. Cum pot sa le incurajez mai mult in diverse situatii? Am incercat prin diverse carti citindu-le despre aceasta calitate umana sa le fac sa inteleaga ce este curajul si cum pot sa il dobandeasca. Iata cateva exemple mai recente: Cartea CURAJUL a lui Bernard Waber , CARTEA CURAJULUI  a lui Adina Rosetti, SI TU ESTI TIMID? ( o carte mai veche de la editura Gama cu ajutorul careia am abordat pentru prima data aceast tema )





Este vreo legatura intre a fi fricos si a fi timid sau rusinos ?
Oare toti copiii sociabili  sunt neaparat si curajosi? Se poate sa ai multi prieteni si sa fii totusi lipsit de curaj uneori? Oare a fi viteaz inseamna ca ai si sigur o fire extrovertita ? Intrebari la care cautam raspunsuri si la care va invit sa raspundeti in comentarii.

Ce este curajul? Curajul are sigur o definitie in DEX al limbii romane insa copiii au nevoie de altfel de explicatii care le dam cu ajutorul cartilor dar si prin comportamentul nostru. Pana la urma exemplul personal este cea mai elocventa explicatie pentru ca micutii ne urmaresc cu interes si ne vor copia pe noi, parintii in viata lor.
Adina Rosetti spune atat de frumos in prefata cartii ei: “Nu trebuie sa fii supererou ca sa fii curajos. Daca ne uitam bine in jur, vedem peste tot dovezi de curaj, iar curajosii sun de cele mai mult ori oameni obisnuiti si copii, la fel ca mine si ca tine. Uneori, curajul inseamana sa mergi inainte cand nimeni nu te incurajeaza, sa incerci ceva nou, sa ajuti un prieten aflat in dificultatesau sa renunti la ceva de-al tau pentru a-l darui altcuiva care are mai multa nevoie. Alteori, curajul inseamna sa nu renunti la visurile tale, sa nu-ti fie teama sa spui adevarul..”

 Eu le-am spus copiilor mei mai simplu :sunt situatii de care pur si simplu trebuie sa treci sau sa le depasesti uitand de toata frica sau incercand sa nu te mai gandesti macar pentru moment la ea. A avea curaj nu inseamana sa nu ai frica. Cred ca si cei mai mari invingatori au temeri dar totusi stiu cum sa o stapaneasca si invinga.

Cartea Curajul desi subtire are un continut plin de subantelesuri punandu-ne in fata mai multe situatii. Prin analiza lor, copiii vad ca exista mai multe feluri de curaj…pe care trebuie sa ti-l faci. Poti sa ai curaj obisnuit insemnad de pilda sa poti sa ceri iertare cuiva, sa trimiti o felicitare cuiva care il admiri sau sa renunti la unele obiceiui proaste. Curajul poate fi si fantastic pentru acrobatii care plutesc prin aer, pentru astronautii ce merg in spatiu sau pompieii care saveaza vieti. Multitudinea de exemple sunt insotite de imgini perfect adaptate, stimulative si in acelasi timp inspirative pentru viata. Autorul enumera o multime de situatii marunte sau dimpotriva, mai neobisnite care scot a iveala diverse tipuri de curaj intr-un mod placut, amuzant si totodata cu multa sensibilitate. Copiii isi pot gasi in acesta carte sursa de inspiratie care sa ii ajute in a depasii diverse probleme cotidiene cu care se confrunta si pentru care au mica sau mare nevoie de …curaj. Poate un copil isi face mai greu prieteni fiind prea timid sau poate altul nu reuseste sa isi invinga frica de intuneric…cartea se adreseaza tuturor.








Cartea Curajului creata de mult indragita si talentata scriitoare Adina Rosetti  ne pune la dispozitie 10 povesti care a ne inspire si sa ne invete dspre curaj, 10 povesti despre fiinte mici care fac gesturi mari. Fintele mici pot fi asmilate metaforic de cate copii chiar cu ei insisi observand singuri ca le poate fi usor, simplu sa dobandeasc curaj. Citind povestile, in mintea lor cred ca se naste o intrebare: Daca ei ( veverite, prumbei, fluturi) pot fi curajosi oare noi, copiii chiar nu putem? O da, desigur ca putem. Autoarea ii face pe copii sa constientizeze puterea care zace in inimile lor prin intermediul unor personaje micute, dar curajoase.

Ce pot spune este ca noi cand am terminat lectura ei am fost triste caci ajunsesem la final. Ne doream mai mule povesti. Ne obisnuisem sa citim in fiecare seara cate o povestioara si sa vorbim despre ea. Sa ne punem in locul personajelor si sa vedem ce am fi facut noi intr-o anumita situatie. Cartea ne-a cucerit cu micutele personaje de la care am invatat nu numai in cate feluri poti fi curajos dar si alte calitati grozave: generozitatea, respectul, perseverenta, optimismul, iubirea aproapelui, bunatatea.

Povestile au fost inspirate din intamplari reale puse la dispozitie de “ Culegatorii de curaj”, un proiect creat  si sustinut din pasiune pentru toti oamenii curajosi din jurul nostru de catre Piraeus Bank. A existat o aplicatie care i-a indemnat pe oameni sa scrie despre intamplari reale din jurul lor unde s-a dat dovada de mai mult sau mai putin curaj si care au influentat mai multe vieti si destine. Apoi aceste povestiri au fost transformate pe intelesul copiilor nostri cu ajutorul penitei fermecate a scriitoarei care ne da posibilitatea sa parcurgem la sfarsitul fiecarei povesti si sursa de inspiratie printr-un QR.

Noua ne-au placut cel mai mult urmatoarele povesti: Masinaria de vise, Lacul melancoliei, Superputerile lui Toma si Scoala de zbor.































Noi speram ca cele cateva cuvinte si imagini sa va fie de folos in alegerea acestor carti care noua ne-au placut foarte mult.
Lectura placuta va dorim!

A, 8 ani si C 5 ani










miercuri, 15 noiembrie 2017

Cele 7 obisnuinte ale copiilor fericiti

Cele 7 obisnuinte ale copiilor fericiti

Am descoperit tot cu ajutorul dragei noastre prietene M, ce este o foarte valoroasa psihologa si o mama foarte dedicata, o excelenta carte de dezvoltare personala pentru copii, cu lectii destinate copiilor intre 3si 9 ani.
Pentru mine, odata ce am descoperit valoarea povestilor  terapeutice si cu morala pentru copii a fost o achizitie pe care nu am pregetat sa o fac in ciuda costului destul de ridicat al cartii. Pasionata de acest subiect al formarii si dezvoltarii unor abilitat psihice , comportamentale sanatoase pentru copii mi-a facut placere sa adaug aceste povestiri la seriile pe care le citisem deja in acest context si despre care am mai amintit “Sunt furos, ce sa fac?”, “ Gata, am destul!” ambele de la editura UE, “Cele 7 medalii al succesului”, “Scoala de vis” ale autorilor Ovidiu Panisoara, seria de carti ”Povesti care vindeca” ale autoarei Clara Ruse dar si "Cum sa-ti faci viata extraordinara in scoala primara" si "Povesti pentru inima si suflet", autoare Mariana Konkoly . Toate contin lectii importante de viata in ceea ce priveste baza educatiei copiilor, despre a caror cunostinte se spune atunci cand le poseda ca au “cei 7 ani de acasa” dar si alte cunostinte, obisnuinte care ii ajuta sa devina adulti puternci, disciplinati si de succes. De remarcat este si faptul ca numeroase scoli primare si elementare din intreaga lume au predat cele 7 obisnuinte ca parte din programa…Cine ar fi gandit ca si copiii mici ar putea intelege si aplica atat de repede legile naturale continute in cele 7 obisnuinte?




Cateva cuvinte despre autorul Sean Covey printre a carui pasiuni se numara si inventarea de povesti extraordinare pentru copii sai : este vicepresedinte in Depatamentul de Inovatii si Produse in FranklinCovey. In timpul liber ii place sa scrie ( Ce bine!) fiind autorul cartilor: Cele 7 obisnuinte ale adolescentilor extraordinar de eficace si Cele mai importante 6 decizii pe care le vei lua  vreodata. Multumiri se cuvin si ilustratorului Stacy Curtis care a realizat desene atat de frumoase in carte incat efectiv a dat viata personajelor ce astfel sunt mai indragite si mai usor de inteles de catre copii. Autorul insusi ne prezinta la inceputul cartii cum ii poate ajuta pe copii lectura ei:

  1. In primul rand, ii va invata despre puterea de a trai conform principiilor- principi precum responsabilitate, planificare, respect pentru altii, munca in echipa si echilibru. Principiile sunt precum gravitatia. Sunt nesfarsite, universale, evidente prin ele insele. Si, sunt necesare azi mai mult ca oricand.
  2. in al doilea rand, ii va echipa cu un limbaj comun pe care il pot folosi cu parintii si profesorii. Poate fi atat de util sa spui;” trebuie sa dau prioritate prioritatilor”sau “Haideti sa gasim o solutie in care avem toti de castigat”si toata lumea stie exact ce inseamna
  3. In al treilea rand fie ca se identifica cu Ursul Gub sau Sofia veverita, copiii vor gasi o parte din ei insisi intr-unu din aceste personaje memorabile.Ca rezultat ,aceste povesti ii vor ajuta pe copii sa aplice cee 7 obisnuinte in propriile vieti.

Indata ce am inceput cartea facand mai intai cunostinta cu copiii din 7 Stejari si am citit primul capitol Plictisit!Plictisit!Plictisit! fetele mele erau foarte nerabdatoare ca in fiecare seara sa mai auda pataniile personajelor. La citiriea fiecarui capitol ce cuprinde o povestioara cu invataminte pentru copii am parcurs intrebarile de la sfarsitul lor, care ii provoaca pe copii sa raspunsda singuri pana la urma, atat in ceea ce priveste comportamentul adecvat care ar fi trebuit sa-l adopte personajele si cat si obisnuinte care e bine sa si le insuseasca ei insisi.





In primul rand, trebuie spus ca copiii din 7 Stejari nu sunt copii obisnuiti, ci sunt pui de animalute ce au fiecare temperamente si hobby-uri diferite care nu ii desparte ci ii ajuta a se completeze reciproc si sa invete unii de la altii. Ursul Gub, de pilda este foarte prietenos si ii place sa studieze insectele, Iepurasul Topaila iubeste sportul, Sconsita Lili este indemanatica, iubeste arta desenand si pictand cu mare usurinta, Sami este un veveritoi care ii place sa repare diverse lucruri, Veverita Sofia, sora lui geamana iubeste cartile, porcusorul spinos Ghimpi iubeste sa cante la muzicuta si sa stea in hamac si in fine, Ali Vin-si-eu este cea mai mica din gasca si este o soricuta buna prietena ce adora sa se dichiseasca in hainele si cu bijuteriile bunicii. In carte mai este prezent si viermisorul Ernie care fiind timid se ascunde in desenele din carte astfel incat este incitant sa ii descoperi locul in care s-a ascuns in imagini in timp ce asculti povestea. Asa dupa cum spunea autorul, nu se poate sa nu te regasesti, ca copil, total sau partial intr-un personaj sau intr-o intamplare ce este prezentata in carte. Povestioarele sunt simple, cu mult dialog si o multime de imagini. Nu toate personajele se gasesc concomitent in fiecare povestioara ce are in general unul sau doua personaje principale exceptie facand capitolul intitulat Bursucii cei mari si rai unde paticipa toate personajele prezentate la inceputul cartii.

Cuprinsul, numit : Ce se afla inauntru arata cam asa si se cuvine a reaminti ca fiecare poveste ilustreaza o obisnuinta.

La sfarsitul ficareia gasim o Nota pentru parinti si profesori care are niste sugestii despre cum sa evidentiati obisnuinta din acea poveste. Mai este cuprinsa o lista de intrebari destinate copiilor (de discutat) si pasii mici pe care ii pot face copiii pentru a exersa obisnuintele. 




Noua ne-a placut foarte mult copacul de la sfarsit, numit copacul celor 7 obisnuinte ce are rolul de a reaminti mereu copiilor despre ceea ce au invatat si pe care noi l-am transformat intr-un craft pe care l-am lipit pe perete.




Nu am cum sa povestesc aici fiecare capitol insa ma pot opri putin asupra aceluia care ne-a starnit interesul avand mai multa nevoie de ajutorul sau in a compensa, completa cunostintele din viata noastra. In capitolul Topaila si plasa de fluturi pierduta aflam cum pentru a putea fi inteles de ceilalti trebuie la inceput sa ii intelegem noi, pe cei din jurul nostru. Altfel spus, nevoia de a fi inteles si acceptat de altii este in stransa legatura cu modul in care intelegem si noi nevoile celor din jurul nostru.






In povestire, Topaila ar fi vrut sa se joace cu discul impreuna cu Gub dar acesta nu avea chef intrucat isi pierduse plasa de fluturi. La remarca Ursuletului” Vorbesti prea mult si te misti pre mult si nu asculti niciodata!Du-te tu si distreaza-te fara mine” iepurasul nu isi da seama ca prietenul sau avea nevoie de ajutor. Pe drum se intalneste cu micuta Ali si nu intelege ceea ce ea incerca sa ii spuna intrucat inca nu pronunta bine cuvintele. Abia cand sconcsita Lili ii atrage atentia ca trebuie sa asculte nu doar cu urechile dar si cu ochii si mintea isi a seama de greseala facuta fata de prietenul sau , se intoarce la el si cu ajutorul micutei Ali reuseste sa gaseasca plasa de fluturi pierduta de Gub.





Autorul remarca “ Desigur, cea mai profunda nevoie a inimii umane este sa fie inteleasa. La scoala suntem invatati cum sa citim, scriem si vorbim. Dar, nu suntem invatati cum sa ascultam, care este ce mai importanta abilitate de comunicare dinte toate. Sa ascultam cu urechile nu este suficient, pentru ca mai putin de 10 la suta din comunicare este continuta in cuvintale pe care le folosim. Restul vine din limbajul corpului si tonul sau sentimentul reflectat in vocea noastra. Cea mai mare binecuvantare ar fi daca ne-am putea invata copiii cum sa asculte cand sunt mici…”
Urmeaza la sfarsitul povestii 4 intrebari pentru copii de discutat pe marginea povestii, din care le redau aici ca sa vedeti cum decurge de fapt fiecare capitol: “2. Cum s-a simtit Ali cand Topaila n-a putut sa o inteleaga? Cum te simti tu cand nimeni nu te intelege?4.Cine a fost fericit la finalul povestii?De ce este ascultatul atat de important?”
Acest set de intrebari imi aduce aminte de recomandarile autorilor cartii Inteligenta emotionala in educatia copiilor, cand in divese momente (de lectura) trebuie sa ne oprim si sa punem in discutie urmatoarele aspecte, neceare dezvoltarii armonioase cu bune fundamente emotionale ale copiilor:
A)    Cum se simte personajul principal
B)    Cum se simt celelate personaje si cum gandesc ele
C)    Ce crede copilul dvs. despre sentimantele personajelor
D)    Care sunt scopurile diferitelor personaje si ce crede copilul dvs. despre acestea
E)     Cum crede copilul dvs. ca poate rezolva situatia in care se afla un pesonaj
F)     Ce considera copilul dvs. ca a fost bun in felul in care personajele au rezolvat situatia si ce ar fi putut face mai bine.
La inceput nu este de mirare si nu ne putem astepta ca la 4 ani sa nu raspunda cu dificultate la intrebari dar obisnuindu-se treptat cu ele invata treptat sa isi rezolve singur unele situatii fara sa astepte totdeauna solutia de la parinti.

La rubrica finala a fiecarei povestiri autorul propune o serie de pasi marunti prin care copill sa deprinda acea obisninta. De exemplu:
1. Incearca sa stai o ora fara sa vorbesti macar o singura data. In schimb, doar urmareste-i pe oamenii din jurul tau si asculta ce spun. Succes!
2. Gandeste-te la cineva din viata ta despre care crezi ca este un bun ascultator…Ce fac ei de sunt buni ascultatori?
3. Data viitoare cand unul dintre prietenii tai este trist, observa-I felul in care isi tine corpul. Spune-i ca stii ca e trist si ca vrei sa-l ajuti.

Redau aici imagini de la alte doua povesti:



Noua ne-a placut mult cartea pe care am decis sa o tinem la vedere si sa o rasfoim cat mai des…am hotarat sa o recitim inca macar odata la 3 luni dupa ce am parcurs-o prima data. O carte ilustrata cu adevarat inspiratoare pentru deprinderea a 7 obisnuinte ce pot transforma viata unui copil intr-unul FERICIT si intelept.

Lectura placuta si voua!
A,8 ani si C, 5 ani















sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Toamna in tablouri cu frunze

Sunt sigura ca macar odata in timpul copilariei copilului vostru ve-ti incerca sa va bucurati de aceasta activitate, atunci cand veti pasi pe covorul moale de frunze cazute. Nu se poate sa nu te intrebi cum poti sa le dai un strop de etenitate acestor parti trecatoare ale naturii. Nu se poate sa nu fi tentat sa aduni cateva frumoase frunze de diferite forme atunci cand intr-o plimbare placuta admiri cu copilul dvs. frumusetea toamnei. Noi ne-am folosit inspiratia si folosind coli colorate si albe, creioane colorate, foarfece si lipici am creat cateva tablouri cu frunze proaspete pe care apoi le-am pus la presat peste 10 zile, pana cand au fost uscate total. Daca le scoti un pic pra repede, frunzele vor continua procesul de uscare si se vor ondula in relief, schimband desenul sau creatia.
Iata ce a iesit din mainile noastre:







Alte idei puteti gasi pe pagina www.pinterest.com ,idei de activitati

Va dorim si voua un timp placut de creatie si relaxare impreuna cu copiii.
A, 8 ani si C 5 ani

miercuri, 8 noiembrie 2017

Lectii de muzica



Pentu a intra in lumea muzicii clasice si a intelege tainele ei am folosit diverse carti si metode.

Cred ca unii copii se nasc pur si simplu cu o atractie legata de aceasta, predilectia lor manifestandu-se chiar dn primii ai de viata. Fetita mea cea mica nu adormea, ca bebe si apoi pana la 2 ani decat cu un fundal sonor de muzica clasica pe care vroia sa fie plimbata sau leganata. Mai apoi, cand a stat pe picioruse indata ce auzea un ritm mai vivace prindea sa isi miste intregul corp in ritmul muzicii de parca acesta ii dicta miscarile care trebuiau facute. Chiar si daca treceam pe strada si se auzea o muzica mai puternica de la vreo fanfara sau vreun festival de muzica populara se desprindea de mine ca si vrajita de muzica prinzand a se misca in ritmurile ei. In schimb, sora ei mai mare daca auzea muzica mai trista (pana la 2 ani) incepea sa planaga cu atata durere...
Crescand apoi, pe la varsta de 3-4 ani a inceput sa asculte Cd-urile pe care sora ei mai mare le audia dupa ce citeam cartile Cristnei Andone :” Povesti din Padurea Muzicala” (atentie, intreaga colectie s-a retiparit la editura Nemi). Nu pot sa nu remarc cum acesta pretioasa colectie le-a marcat copilaria invatand sa inteleaga, recunoasca si iubeasca muzica de calitate, pentru toata viata lor. Fetita mea cea mare si-a pus dorinta sa invete sa cante la flaut (lucru care s-a si realizat de fapt de doua luni) sau nai, in timp ce micuta mea danseaza intodeauna pe  muzica lui Ceaikovski spunand ca o “hipnotizeaza”…Mult timp fetita mea cea mare a crescut convinsa fiind ca Spiridusii muzicali traiesc ( pana la 7 ani) cu adevarat in Padurea Muzicala si mi-a fost greu sa ii explic ca acesti oameni au existat cu adevarat  candva si au creat muzica minunata pe care ea a auzit-o.
Vazand cat de mult apreciaza aceste povesti le am comandat figurine pe toti compozitorii si animalutele lor de companie la doamna Coca, careia ii multumim si pe care o gasiti aici sub numele de Figurine by Coca (Facebook). Acum ii pot vedea mereu,utiliza in jocurile lor de rol, îi pot desena sau orice altceva.
Am considerat necesar pentru cultura lor generala sa le pot oferi o carte cu ajutorul careia sa poata intelege mai bine o orchestra şi apoi bineinteles sa le duc la un concert adevarat unde sa asculte muzica preferata, in direct.

Cartea de la editura Usborne : My first book about the orchestra este o minunatie fiind atat o carte educativa cat si o jucarie. In pagina de copeta pe spate are un buton cu ajutorul caruia poti da drumul  sau opri functionare ei. Pe fiecare pagina este un buton prin a carui presare cu degeul se produce un efect muzical in functie de expicatiile de acolo. De exemplu, pe pagina in care sunt grupati muzicantii ce folosesc instumnte de suflat ( clarinet, oboi, flaut) putem sa îi ascultam repetand impreuna aceeasi muzica ce o pregatesc pentru concert. Apoi avem aceeasi experienta cu instrumentele de percutie. In fapt, in prezentarea tuturor instrumentelor fie ele de percutie sau de suflat continua pe fiecare pagina si muzicantii repeta bucati muzicale ale aceluiasi întreg: Simfonia Ungara a lui Brahms pe care autorii cartii ne o pun la dispozitie spre ascultare totala prin scanarea unui cod de pe ultima pagina. Eu comand carti de la acesta reprezentanta care este o persoana  foarte amabila si  prompta. O gasiti pe FB aici










Puteti vizualiza aici informatii despre carte.

Cartea ajuta atat la recunoasterea instrumentelor cat si la rolul lor in crearea unor sunete perfecte in cadrul unui concert . Muzica se revarsa puternic si inaltator in ultima pagina unde ascultam toate instrumentele perfomând impreuna in cadrul spectacolului final.

Ne-am folosit in plus in jocurile noastre de figurinele Orchestra din tubul Safari cu instrumente muzicale si de cartile de joc educative de la editura Gama: Instrumente Muzicale. De remarcat sunt jocurile propuse pentru aceste carti de joc, pe nivele de dificultate astfel ca copilul sa isi poata insusi cunoastintele in mod placut.






Noi va uram multa bucurie ascultand muzica buna si jocuri frumoase impreuna.
A 8 ani si C 5 ani




sâmbătă, 26 august 2017

Cele 7 medalii ale succesului

Am descoperit anul trecut o serie e carti educative, foarte interesante de citit ce au ca scop intelegerea si deprinderea unor notiuni “abstracte” pentru cei mici dar pe care orice parinte doreste a fi descoperite de copiii sai.  Autorii : Georgeta si Ovidiu Panisora, despre a caror carte de vizita impresionanta voi scrie mai tarziu ne supun atentiei trei volume foarte pretioase pentru dezvoltarea emotionala a copilului. Cartile aparute in 2012 la editura Polirom fac parte din categoria Psihologia copilului si Parenting si sunt minunat concepute ca sa fie extem de atractive si distractive prin povestirile si apoi activitatile care le propun autorii intr-n mod profesional, la sfarsitul cartilor,  ca o completare a celor invatate. Autorul se adreseaza astfel parintilor: “Dragi parinti, Astazi, din ce in ce mai multi parinti sunt inteesati de dezvotarea emotionala a copilului lor. Un copil bine pregatit pentru viata este un copil fericit, iar mai tarziu – un adult de succes. Iata de ce am scris acesta carte de povestiri pentru copii. Orice parinte vrea un copil curajos, perseverent, care sa stie sa comunice, sa aiba rabdare, sa-i inteleaga pe ceilalti, sa isi foloseasca curiozitatea si creativitatea.Totusi nu e vorba despre simple povesti (desi copiilor dumeavoastra le va placea)…”





Prima carte  intitulata: CELE 7 MEDALII ALE SUCCESULUI este adresata copiilor prescolari. Noua ne-a placut foarte mult.  Cand am citit-o copiii mei aveau varsta de 7 si respectiv 4 ani si s-a potrivit perfect. Atat de tare ne-a placut stilul autorilor incat am cautat cu infrigurare pe internet si nu mica ne-a fost mirarea sa mai descoperim alte comori de carti scrise in acelasi stil de catre aceeasi autori. Despre POVESTILE DIANDREI  care efectiv ne-au incantat si amuzat in timp ce am invatat lucrur noi voi scrie intr-o alta postare. Cate carti deosebite se creaza in liniste si fara atata publicitate chiar si in acesta epoca de indiferenta culturala, de catre romani de valoare. Descoperirea lor este uneori intamplatoare, asa cum a fost acest caz (ca si altele printre care mentionez : Dorin Bujdei, Clara Ruse, Gabriel Poenaru sau Alec Blenche) pentru noi. Observ cu tristete cum tezaurul lasat mostenire de-a lungul istoriei de atatia scriitori si oameni de valoare romani tinde sa fie uitat (atat in scoli cat si in lecturile extrascolare) in favoarea unor autori straini cu carti frumos colorate, a caror prezentare  exterioara iti taie rasuflarea dar a caror continut deceptioneaza prin simplitatea textului si saracia mesajului (sau lipsa de acuratete amesajului ce nu poate fi perceput de copii) care ramane dupa lectura.
Revenind la carte: cand Nick si Dia au fost numiti sa fie reprezentantii clasei lor la concursul  dintre clase “ Cine stie mei mult” veselia si mandria de a fi reprezentantii celorlalti au fost inlocuit in scurta vreme de ingrijorare. Gandul ca s-ar putea intampla sa ii dezamageasca pe colegi ii coplesea. In ajutorul lor apare un pitic, al amintirilor lor, care ii va ajuta sa isi aduca aminte celor doi prieteni vechi de la gradinita, de intamplarile care le petrecusera impreuna anii de atunci si care le dadeau cele 7 calitati necesare castigarii concursului. Cele 7 intamplari le-au dat experienta necesara si le-au adus castigarea a 7 medalii, le arata piticul: medalia curajului, a cooperarii (sau a rezolvarii conflictului), a curiozitatii, a rabdarii, a creativitatii, a perseverenei, a empatiei ( sau a intelegerii celuilalt).
Cartea continua cu cate o intamplare din viata celor doi copii, intamplare in urma careia au dobandit o prima abilitate. De exemplu, atunci cand a castigat Nick medalia curajului, el a reusit a vorbeasca in public, in fata colegilor sai si a dedus ca sunt cativa pasi pe care daca ii cunosti, poti sa faci acest lucru usor:
  1. Vorbeste suficient de tare
  2. Uita-te drept in ochii celui cu cae vorbesti
  3. Tine corpul drept ( fii mandru de ceea ce spui)
  4. Vorbeste cu pasiune. Daca tie iti place ce spui, o sa ne placa si noua



Povestioara se inchieie, ca la fiecare medalie( capitol ) cu o poezie nostima, cu ilustratii potrivite.
La sfarsitul cartii in coltul parintilor, fiecare capitol este insotit de scurte prezentari ale subiectului respectiv, a problemelor care pot aparea in decursul dezvoltarii copiulului precum si a solutiilor ce pot fi adoptate pentru a  forma o abilitate ,a o corecta sau a preintampina eventualele greseli. Autorii ne propun o serie de activitati care se pot desfasura in familie si prin care copilul isi poate fundamenta cele invatate. Jocurile sunt garantat foarte distactive. Noi ne-am filmat si cronometrat atunci cand am facut jocul propus de autori  in ceea ce priveste curajul.
Trecand peste intamplarile si poeziile cooperarii s a curiozitatii am sa ma opresc un pic asupra Medaliei Rabdarii. Acesta pare una din abilitatile cele mai grele de deprins penru un copil. Dia, va intelege ca a avea rabdare inseamna :
  1. Sa nu te grabesti! Daca te grabesti pierzi multe lucruri
  2. Sa inveti sa iti placa sa astepti. Cand astepti, premiul pe care il primesti este mult mai frumos
  3. In timp ce astepti trebuie sa te bucuri de fiecare clipa facand alte lucruri care–ti plac
  4. Sa fii mandru ca ai rabdare. Cine are rabdare este puternic.





Eu, ca si alte mamici cred am avut de-a face cu nerabdarea copiilor in multe situatii. Asadar am cautat si am mai gasit o carte cu totul speciala aparuta in 2015 cu privire la acest subiect. Cartea se numeste Erus si Valea Rabdarii si este doar primul volum a unei colectii ce se anunta plina de atractivitate si farmec pentru aceia care cauta a intelege si deprinde intr-un mod placut cateva calitati necesare adultilor viitori valorosi.
Redau aici, poezia perseverentei si Poezia empatiei lasandu-va pe dvs. sa descoperiti in restul cartii povestioarele, poeziile precum si activitatile propuse. Cartea se termina, cum era firesc cu succesul celor doi copii, acum siguri pe ei, la concursul dintre clase.




Revenind la autori, trebuie sa redau impresionanta pregatire academica care cred ca va va da certitudinea achizitionari unui adevarat curs pentru parinti si copii de succes prin cartile de fata.
Volumul al doilea  MEDALIILE SUCCESULUI- Scoala de vis se adreseaza cu precadere copilor scolari care se presupune ca au inteles si asimilat corect abilitatile prezentate in primul volum.
Am sa redau aici prezentarea facuta de autori pe care o consider cel mai bun rezumat al cartii.
Copilul dumneavoastra invata calea spre descoperirea e sine si spre succes alaturi de pesonajele carti. Pentru Dia si Nick apare o noa provocare…trebuie sa construiasca Scoala de Vis, o scoala in care orice copil ar vrea sa invete. Ei sunt ajutati de doua noi procese psihice (personaje care il inlocuiesc pe Piticul Memo, al amintirilor, din prmul volum) Gandirea (sub forma unui robotel riguros) si Imaginatia( care apare ca o zana vesela si pusa pe sotii) Astfel, copiii castiga una dupa alta, noile medalii ale succesului autocunoasterea, independenta, leadershipul, increderea in sine, responsabilitatea, corectitudinea si marea medalie a invingatorilor. Cu ajutorul regulilor din fiecare povestire, al poeziilor si al exercitiilor din “Coltul parintilor”copilul dumneavoastra isi va dezvolta si el aceste trasaturi”
Ultimul volum se adreseaza copiilor peste 8 ani, Marele muzeu al cartii si contine povestioare despre organizare, adaptabilitate, lucrul in echipa, rezolvarea problemelor, altruism. Noi inca nu am citit-o ci doar am rasfoit-o. Apar doua noi personaje: Voina si Motivatia ce dau un plus de intelepciune cartii. Am considerat ca dobadirea abilitatilor emotionale  ( intelgenta emotionala) este foarte importanta in formarea copiilor mei. In acest scop am in biblioteca cateva carti care le-am citit si pe care doresc sa le profundez revenind la lecturarea lor dupa cateva luni de zile. Promit a voi scrie curand despre ele. Intre acestea cel mai tare ne-au placut  colectia :Povesti care vindeca, avand ca autare pe Clara Ruse, “Sunt furios. Ce sa fac?” si "Eu si sentimantele mele" aparute la ditura UE si “ Cum  sa-ti  faci viata extraordinara in scoala primara”
Ca si activitati practice noi am parcurs si ne-au placut foarte mult temele cuprinse in cartea Inteligenta Emotionala din colectia Dezvoltarea Inteligentelor multiple, a editurii Gama. Nu trebuie sa fii psiholog de meserie pentru a te bucura impreuna cu copill tau de paginile educative ale acestei carti. Incet, cu rabdare in timpul liber puteti face 1-2 activitati care va vor ajuta in intelegerea copilului dvs. In paginile cartii destinate copiilor peste 5 ani gasiti diverse teme ce se potrivesc usor si la copiii mai mari. Redau mai jos cateva pagini pentru a vedea cat de interesante sunt temele propuse si cate lucruri frumoase le puteti descoperi copilului dvs.




In speranta ca aceste cateva informatii va vor ajuta in alegerile dvs. noi va uram mult spor la citit si invatat lucruri frumoase.




joi, 24 august 2017

Fina Poneiul norilor



Citind prezentarea cartii am ales acesta carte din doua motive: primul este acela de a fi o poveste cu ponei iar noua ne plac foarte mult aceste animale si al doilea pentru ca vorbeste despre cum poti sa-ti faci noi prieteni atunci cand esti nou intr-o colectivitate fie ea scoala sau gradinita.




Aparuta intr-un format putin mai mic decat A4 cu coperti cartonate cartea este bogat ilustrata astfel ca cel 25 de pagini se adreseaza copiilor peste 3 ani si poate capta atentia si celor de 8 ani. Povestea depanata intre aceste pagini este simpla cu un continut usor de inteles si totodata sensibila cu o actiune si pesonaje ce aducin prim plan lucruri iubite de copii: animale dragute, zane simpatice si bineinteles un ponei special numit Fina.
Aceasta vine la Lili printr-o ploaie de stele cand fetita se pregatea sa se culce, trista din cauza ca prima ei zi la o gradinita noua nu decurse asa cum sperase intrucat nici un copil nu se jucase cu ea. Fina o va ajuta sa-si capete incredere in ea, sa scape de timiditate si sa-si faca noi prieteni invatand-o ca pentru acestea este nevoie in primul rand de timp si rabdare.



Lili vazand-o cat este de frumoasa si cu cata dragoste o invita va acepta sa o insoteasca intr-o calatorie. Pe drum admira: nori ce par de zahar, flori nemaivazute dintr-o lume ce este de poveste si se imprieteneste cu un iepuras timid avand multa rabdare, ca el sa vina la ea…Putin mai departe intalneste si niste zane dragute care se balaceau intr-un lac si cu care s-ar fi jucat imediat insa poneiul o sfatuieste din nou sa aiba rabdare si intradevar, dupa putin timp chiar zanele insele o invita pe copila langa ele si o invata un joc special. Dupa atata joc si veselie Fina ii reaminteste fetitei ca trebue sa o conduca inapoi in camera ei si vorbind cu fetita se asigura ca ea a inteles de ce este nevoie pentru o prietenie. Lili va aplica a doua zi tot ce a invatat-o micul ponei si astfel isi va face prietena exact fetita care o dorea din prima zi si multi alti copii.




Copiii cand incep sa inteleaga si sa doreasca compania altora ca si ei reactioneaza diferit: in timp ce unii aleg sa fie foarte dezinvolti si indrazneti altii sunt mai timizi si lipsiti de curaj din frica unei respingeri sau alte temeri stiute de ei. Toti au nevoie sa inteleaga ca o prietenie implica sa respecti pe celalat si sa accepti ca fiecare, desi diferit, are aceleasi drepturi ca si tine in joc.




O carte perfecta pentru o seara linistita in care copiii prin intrebarile noastre de dupa lectura pot intelege de ce este nevoie pentru a-si face prieteni. 

O lectura frumoasa in fiecare zi!
A 8 si C 5